CFR face ravagii cu Otelul: 7-2

DSC_5118

CFR 7 – 2 Otelul


“Dacă dă frigul mai repede poate mă prinde paltonul”, spunea Grigoraş în urmă cu cîteva săptămîni. Dorinţa antrenorului s-a împlinit. Grig a trecut la moda de toamnă-iarnă, dar fanii aşteptau mai multă culoare în jocul echipei. Oţelul lui Badea a jucat ofensiv numai la lovitura de start a partidei. 7 jucători s-au aliniat pe linia de la centrul terenului de parcă pregătiseră o tactică pentru un gol pînă în secunda 20! Nu s-a întîmplat, CFR a arătat forţă în primele secvenţe ale meciului.

Ogbu l-a nimerit pe portarul Boşneag, după cornerul executat de Djokovic (5), pentru ca un minut mai tîrziu, croatul să trimită o ghiulea de la 25 de metri. Mingea a lovit transversala, apărarea Oţelului a avut un moment de paralizie, tuşierul Adrian Ghinguleac la fel, iar Maah a preluat dintr-un ofsaid de 2 metri şi a trimis sub transversală (6). CFR – Oţelul 1-0!

Gălăţenii au reacţionat imediat. Henrique a scăpat singur, dar a ratat lamentabil o scăriţă pretenţioasă. În Brazilia i s-ar fi retras cetăţenia. Badea nu şi-a pregătit formaţia pentru fazele fixe. Aceeaşi schemă, centrare din corner Djokovic, cap Ogbu, şi s-a făcut 2-0 (24).

Pînă la pauză, Maah (28) şi Cadu (40) marcau pentru 4-0, iar fanii “vişiniilor” se frecau la ochi. CFR înscria într-o repriză tot atîtea goluri cîte reuşise în ultimele patru dispute. Şi partea secundă a început în acelaşi ritm. Ogbu a făcut 5-0 după o fază regizată de Costea (48), pentru ca Henrique să reducă imediat din diferenţă (50). Djokovic a servit apoi pentru set, din corner, dar Cadu a ratat ţinta (53).

CFR nu s-a oprit. Gabionetta a punctat şi el, după un assist al lui Maah (61), iar măciuca Ogbu a dat lovitura finală (63), pentru un incredibil 7-1. Ce premoniţie a avut Badea la începutul partidei, cînd aşezase 7 oameni pe linia de la centru pentru un atac la baionetă! Pînă la final, a mai înscris o dată Henrique (82), iar Giurgiu a încheiat cu o eliminare seara nebună din Gruia.

Grigoras a inceput din nou sa zambeasca! CFR a batut cu 7-2 si spera sa revina in lupta pentru locurile de top din Liga I. Grigoras crede ca locul 4 la finalul turului, stabilit ca obiectiv de seful Paszkany, este realizabil. “A fost o victorie clara, concludenta, putem sa zambim putin. N-am realizat mai mult decat o victorie, sunt doar 3 puncte. Locul in clasament e modest, dar aveam nevoie de o descatusare. Sper ca pe viitor sa fie mai bine pentru noi. Voiam victoria, jucatorii nu sunt intr-o stare psihica foarte buna.

Eram pe 14, deasupra liniei. Azi am jucat bine, sa vedem in continuare ce se intampla. Vreau sa felicit echipa. Am avut o anumita teama la un moment dat. As fi cretin sa spun ca nu sunt multumit, chiar daca am primit doua goluri, chiar daca am fi putut sa mai marcam si noi. Secretul e increderea pe care trebuie sa o aiba jucatorii. E doar un succes, il luam ca atare”, a spus Grigoras

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s