INTERVIU » Periplul lui Sixto Peralta, din Patagonia la Cluj

Fotbalistul născut în zona numită “capătul pămîntului” povesteşte aventura de la Inter, prietenia cu Zanetti, presiunea uriaşă a fanilor argentinieni şi şocul de a vedea fani înarmaţi la antrenamente.

Vestiarul lui CFR Cluj a semănat de-a lungul timpului cu sala de aşteptare a unei gări, un du-te-vino permanent. Sixto Peralta a ales să rămînă. A continuat să joace în alb-vişiniu şi cînd i s-a impus înjumătăţirea contractului, şi cînd a fost lăsat pe nedrept de Mandorlini în afara listei de Champions League. Argentinianul a răspuns prezent chiar şi atunci cînd conducerea a uitat să-l plătească timp de 6 luni. “Mumo” a acceptat un interviu după doi ani şi jumătate. De altfel, nimeni nu şi-l aminteşte pe fostul jucător al lui Inter în faţa unei camere de luat vederi. “Respect profesia voastră, dar aşa sînt eu. Sînt un om simplu, liniştit, vin din Patagonia, iar probabil că nu vă va părea deloc interesant ceea ce vă voi spune” a fost avertismentul jucătorului de 32 de ani. A ieşit o declaraţie de dragoste pentru patria lui Borges, Piazzolla şi Maradona.

– Sixto, de cît timp n-ai mai oferit un interviu? Sau, reformulez, ai dat vreodată unul?
– De doi ani, de doi ani şi jumătate nu am mai dat nici un interviu. A devenit un ritual la echipă. Înainte să ieşim din aeroport, cînd presa ne aşteaptă, băieţii întreabă cine se opreşte la interviuri. De obicei unul se opreşte, iar ceilalţi scapă. Eu le spun de fiecare dată că mă opresc eu, că ies primul, dar cînd ajung în faţa ziariştilor nimeni nu mă întreabă nimic, fiindcă s-au obişnuit cu un Peralta tăcut.

– Ne dispreţuieşti atît de mult? Te avertizez, ne vom lua revanşa. Va urma un interviu foarte lung…
– Nu ştiu, într-un fel mă deranjează să apar prin ziare. Eu dacă am ceva de zis prefer să o spun direct celui vizat. Prefer discuţiile faţă în faţă şuşotelilor de tot felul. Nu-i înţeleg nici pe cei care pleacă de la un club şi vorbesc urît după aceea. Eu dacă am ceva de spus, o fac la momentul potrivit, nu mai tîrziu. Nu mă interesează polemicile. Ce vor cei de la televiziuni? Să zici ceva urît de cineva, să fie scandal. Nu mă interesează ziarele şi emisiunile la tv, ăsta e adevărul. Bine, dacă e cineva care vorbeşte de fotbal, stau, mă uit. Dacă-l văd pe Hagi, de exemplu, discutînd fotbal, sigur că mă uit..

– Să începem cu episodul Inter. Ai semnat cu gruparea din Milano la 20 de ani. Crezi că ai ajuns prea repede în Europa?
– În Argentina se zice că în seara de luni e uşor să vorbeşti despre ceea ce s-a întîmplat duminică. Jucam la Racing Club, echipă importantă în Argentina, şi la reprezentativa Under 20. M-au cumpărat, am făcut pregătirea cu ei, cu Lippi antrenor, am jucat două meciuri oficiale. Din păcate s-a ratat atunci o calificare în grupele Champions League, într-o “dublă” cu Helsingborg. Pentru Inter a fost ceva de neacceptat. A plecat Lippi, a venit Marco Tardelli, iar eu am fost împrumutat la Torino, în Serie B. Am şi marcat golul care a promovat-o pe Torino la finalul acelei stagiuni.

Sub tutela lui Zanetti

– Cum a venit oferta de la Inter?
– Sincer, nu ştiu cine m-a dorit la Inter. Eu jucam la Racing Club de Avellaneda, dar eram împrumutat acolo de la Huracan. Cei de la Huracan mi-au spus că e o ofertă de la Internazionale. Italienii au plătit în 2000 aproape patru milioane de dolari pentru transferul meu la Milano. Participasem cu tineretul la Mondial, la campionatul sud-american, unde se învîrteau o mulţime de scouteri. La Under 20 aveam o superechipă, era uşor să joci cu Aimar, Riquelme, Cambiasso, Samuel, o echipă foarte bună.

– Pe cine ai găsit în vestiarul “nerazzurrilor” atunci?
– Pfuuu…Numai jucători de clasă: Laurent Blanc, Vieri, Ronaldo, Zanetti, Recoba, Seedorf sau Pirlo. Din păcate, am ajuns într-un moment dificil, puţin complicat, cînd echipa nu prea mergea. A fost o experienţă frumoasă, într-un vestiar cu fotbalişti uriaşi.

– Mai ţii legătura cu cineva?
– Am rămas apropiat de Javier (n.r. – Zanetti). Am stat atunci acasă la el mai mult de o lună. Trebuia să merg la hotel pînă clubul urma să-mi găsească o locuinţă, dar Javier a insistat să locuiesc la el. Mă gîndeam să nu-l deranjez, chiar am insistat să merg la hotel, dar n-a cedat nici în ruptul capului.

– Cum poate omul ăsta să joace la cel mai înalt nivel la 38 de ani?
– E incredibil, un exemplu de profesionalism. Uneori părea chiar exagerat, nu ştiu dacă mai e aşa şi acum. Să-ţi dau un mic exemplu. În timpul sezonului, Javier nu consuma niciodată Coca-Cola. Îşi permitea doar în vacanţe luxul acesta, şi atunci era doar o doză mică pe zi. Rîdeam atunci cu Alvaro Recoba, dar iată că Inter i-a prelungit contractul la 37 de ani!

“Greşeala carierei a fost să plec de la Inter la Torino. Eram tînăr însă şi voiam să joc. Poate mi-a lipsit cineva atunci care să-mi spună «Mumo, stai liniştit, ai răbdare, stai un an aici!»” (Sixto Peralta)

“Pentru un argentinian, să joci cu stadionul gol e un adevărat dezastru sufletesc”

Sixto a împărţit vestiarul cu Ronaldo, Zanetti, Pirlo, Seedorf, Aimar, Riquelme sau Cambiasso. Maradona rămîne însă cel mai mare argentinian în viaţă

– Au urmat experienţe în Premier League şi Mexic pentru tine…
– Mi-a plăcut fotbalul din Anglia. Erau spaţii mai mari, mi-a mers bine. Am jucat cam 30 de meciuri, dar, din păcate, am retrogradat cu Ipswich. M-am întors la Racing următorul an şi apoi am plecat în Mexic. Poate că nu e o ţară cunoscută pentru fotbal, dar viaţa era frumoasă şi se cîştiga bine. Am ajuns la concluzia că în Mexic m-am simţit cel mai bine. Atunci nu erau atîtea probleme cu cartelurile de droguri. Era şi o atmosferă de senzaţie în tribună. Cluburile la care am jucat vindeau peste 40.000 de abonamente înainte să înceapă sezonul. Nu contează numai banii, eu mă simţeam incredibil să joc cu stadionul plin. E un drog cu care m-am obişnuit în Argentina, iar în România a fost greu la început din cauza lipsei spectatorilor.

– Să discutăm atunci de oferta venită din România. Era 2008, jucai la River Plate. Nu ai strîmbat din nas?
– M-au sunat impresarii şi mi-au zis că e vorba de echipa din Cluj, clasată pe primul loc în România. Am sunat-o pe soţia mea, care a revenit cu un telefon spunîndu-mi că e o neînţelegere şi că să fiu atent fiindcă e vorba de lanterna roşie a campionatului. În acel moment Universitatea Cluj se afla pe ultimul loc în România. Aşa a început totul, iar după 2-3 luni s-a făcut transferul. Nu ştiam nimic despre campionat. La Cluj jucau Culio şi Fabbiani. Cu primul fusesem coleg şi la Racing, timp de 6 luni, am vorbit cu el, mi-a zis că e bine. Aveam un copil mic, născut de 10 luni, îmi era teamă de o experienţă într-o ţară pe care nu o cunoşteam, dar a fost o alegere inspirată.

– Ce aspect nu ţi-a plăcut aici şi nu s-a schimbat în cei patru ani petrecuţi în România?
– Absenţa fanilor la unele meciuri, fără dubii. Era greu la început să mă concentrez, să fiu conectat la tensiunea jocului, cînd tribunele erau goale sau erau maximum 500 sau 1.000 de spectatori. Pentru noi, argentinienii, e greu de separat spectacolul din teren de cel din tribune. Şi în liga a treia, în Argentina, ai 15.000 de spectatori. Eu eram obişnuit cu presiunea spectatorilor, să-i văd la stadion, cînd ajungeam, încurajîndu-ne sau, dimpotrivă, arătîndu-ne că vom fi bătuţi la scor. E mai bine să ai propriii fani alături de tine, dar prefer ostilitatea suporterilor echipei adverse unui stadion gol.

– Care e percepţia ta legată de români şi de România, după tot acest timp?
– România, ca şi Argentina, şi multe alte ţări, are probleme în multe privinţe, dar eu trebuie să respect ţara voastră. Mi-a oferit multe, sînt aici de 4 ani, am o fetiţă româncă, Lucia, născută la Cluj. Bine, poate am avut şansa să joc la un club potrivit, şi să vin şi în oraşul potrivit. Am fost liniştit la Cluj, m-am simţit super OK aici şi de asta am şi rămas. După doi ani am acceptat reducerea contractului tocmai fiindcă m-am simţit bine aici şi mi-am dorit să rămîn. Dacă nu m-aş fi simţit bine, plecam.

– A fost greu pentru tine să accepţi în vara lui 2010 înjumătăţirea contractului? Ai fost trimis la echipa a doua şi pus pe lista de transferuri înainte să accepţi reducerea salariului…
– Sincer, nu a fost greu să accept reducerea contractului. A fost grea situaţia generată atunci, perioada cea mai grea din cariera mea. Momentul acela n-a fost clar, ăsta-i adevărul. Am rămas singur la CFR II şi cînd m-am întors la prima echipă n-am fost trecut pe lista de Champions League. Îţi spun încă o dată, banii sînt foarte importanţi, dar în momentul acela nu m-am gîndit prea mult. Puteam să refuz, nu eram obligat să accept. Contractul era contract şi trebuia să fiu plătit pînă la finalul lui.

– Cît mai ai contract cu CFR Cluj?
– Pînă în vara anului viitor. Oricum, nu e momentul să discutăm acum. Eu sînt liniştit, clubul ştie deja cum poate negocia cu un fotbalist care e la echipă de 4 ani. În anul în care am ieşit campion cu Mandorlini, n-am fost plătit timp de 6-7 luni. Toată echipa era plătită, numai eu nu, şi nu am zis nimic. Îmi place să joc fotbal, am ieşit campion, am jucat cu inima, aşa sînt eu. Trec anii şi ajung să te cunoască şi conducătorii.

“Căpcăunul” răsfăţat

– Care a fost cel mai bun antrenor cu care ai lucrat în România?
– În primul rînd, vreau să spun că n-am avut probleme cu nici unul. Menţiuni speciale vor avea Conceicao şi Cîrţu. Primul gîndea fotbalul aşa cum îmi place mie: joc ofensiv, mingea la firul ierbii, libertate de mişcare. Datorită lui Sorin Cîrţu mai sînt încă aici. A venit într-un moment greu pentru mine: n-aveam drept de joc în UCL şi nici în Liga 1 nu prea jucam. M-a luat în birou şi mi-a spus: «Mumo, vrei să mă ajuţi? Te consider un jucător important la CFR». Atunci, a fost impulsul de care aveam nevoie.

– Ai rămas singurul argentinian de la Cluj…
– Da, chiar mă gîndeam la asta… Cred că eram 9 argentinieni la CFR la un moment dat. Incredibil, o mare familie, împreună în fiecare zi. Nici nu vă puteţi imagina ce atmosferă era cînd se reuneau familiile noastre!

– Ai vreo explicaţie pentru modul în care s-a irosit Fabbiani?
– Oh, Cristian! Cît talent putea să aibă! Am văzut recent, a dat un gol fabulos în liga a doua din Argentina, la Independiente Rivadavia. A venit o minge lungă, a preluat cum prelua el aici, s-a întors şi a dat un gol extraordinar cam de la 30 de metri aşa. E tot aşa gras cum îl ştiţi. Fabbiani are calităţi incredibile, dar în fotbal fizicul e important. La el alta e însă principala problemă. E tipul de jucător care are mereu nevoie de afecţiunea celorlalţi, de cineva care să fie tot timpul lîngă el, să-l încurajeze, să-i spună «Fabbi, eşti bun!». După o perioadă bună la Cluj, s-a simţit marginalizat şi atunci a lăsat-o şi el mai moale.

– Totuşi, a avut şansa lui la River Plate. N-a plătit pentru viaţa extrasportivă?
– Nici eu nu sînt un sfînt, nimeni nu e perfect. Dar la Fabbiani totul arăta supradimensionat. Fabbiani nu făcea ravagii în viaţa extrasportivă, credeţi-mă, mai mult lăsa impresia că lucrurile stau aşa. Uite, noi sîntem în încăperea asta. Uşa e deschisă. Trec tot felul de oameni, trei nu ne văd, unul ne vede. Pe Fabbiani l-ar fi văzut toată lumea. Sigur, e importantă conduita extrasportivă. Realizezi însă unele lucruri cînd ajungi la o vîrstă. Cînd eşti tînăr, totul pare mai uşor. Aşa a fost şi în cazul meu.

– Tu ai făcut greşeli în cariera ta?
(Rîde) Foarte multe, dar nu vreau să vorbesc despre ele. Am fost totuşi la două echipe mari în carieră, la Inter şi River Plate. Nu ştiu exact de ce, dar cred că n-am ajuns nici în Italia, nici la River, în momentul potrivit. La Inter am jucat puţin, eram tînăr, am vrut să plec la Torino, să joc, să am continuitate. Cred că a fost o greşeală. Aş fi putut rămîne un an, să evoluez la Primavera, trebuia să am răbdare. La River, am jucat puţin. Dacă aş fi prins 6 luni foarte bune la River, asta ar fi fost o veritabilă trambulină în cariera mea.

Zeul Maradona, povara lui Messi

– Ce fotbalişti te-au impresionat în Liga 1?
– Sînt mulţi! Da, şi Sînmărtean, şi Cătălin Munteanu. Pe ultimul l-am văzut recent, la meciul direct cu Dinamo. Chiar le spuneam celor de pe bancă faptul că Dinamo e dependentă de acest jucător. Cînd Munteanu joacă bine, Dinamo joacă bine. Cînd Munteanu joacă prost, Dinamo joacă prost. Cel mai mult îmi place însă Wesley. Are calitate peste tot ce e în România. Numai că ştii cum e, e ca în cazul lui Messi. Despre el se spune că va ajunge cel mai bun atunci cînd va cîştiga ceva cu reprezentativa Argentinei, să fie ca Maradona. Wesley, pentru a deveni cel mai bun, trebuie să cîştige ceva, la Vaslui sau în altă echipă.

– Iarăşi comparaţia Messi-Maradona? Cam ce ar mai trebui să facă Messi ca să fiţi mulţumiţi?
– La voi nu mai trebuie să demonstreze nimic, la noi da. La voi e cel mai bun, la noi nu. Ca să înţelegi ce simte un argentinian, trebuie să fii argentinian. Ce a făcut Maradona pentru patria sa va rămîne pentru totdeauna. În 1982 a fost război cu Anglia, iar în 1986 a venit Mondialul din Mexic. A jucat cu Anglia, a dat gol cu mîna, iar apoi cel mai frumos gol din istoria fotbalului, cu Germania. După Mondial a făcut o declaraţie, cea legată de Mano de Dios, ca un gest reparator după războiul din Malvine.

– Totuşi, sînt şi destule umbre în cariera lui Maradona…
– Da, corect! Dar personalitatea lui Maradona e mai apropiată de cea a argentinienilor, nu neapărat mai bună decît cea a lui Messi. Personalitatea lui Messi e mai aproape de cea a unui european. Vorbeam cu Diego Milito şi îmi spunea că Leo, cînd vine la naţională, e puţin depăşit de presiunea publicului. Fanii iau cu asalt autocarul, te opresc cînd ajungi la stadion, îţi strigă că trebuie să cîştigi cu orice preţ, iar la Leo se simte puţin că nu e obişnuit. A plecat la 13 ani de acasă, se simte asta.

Ameninţat cu pistolul

– Ce face atît de special publicul de fotbal din Argentina?
– Aţi fost vreodată pe un teren de fotbal din Argentina? Eu am jucat în multe locuri din lume şi atmosfera nu e niciunde ca la noi. Lumea e nebună după fotbal. Nebună, credeţi-mă pe cuvînt! E şi motivul pentru care am plecat din Argentina. Şi eu aveam capul uite-aşa de mare (îşi desface mîinile pe lîngă corp)… În week-end-ul ăsta erai cel mai bun, în următoarea duminică voiau să te omoare. Pierdeai un meci important, trebuia să stai 3 ore la vestiar pentru a aştepta poliţia să te escorteze în siguranţă. Soţia nu mergea la stadion pentru că era periculos. E atmosfera cea mai frumoasă din lume, dar pentru un fotbalist e puţin complicat.

– A existat vreun moment urît în relaţia cu fanii?
– Am avut multe, multe, multe…Cel mai urît? Au venit cu pistoalele la antrenament. Nu au făcut nimic, dar vorbeau cu tine avînd îndreptat un pistol asupra ta. Eu eram mai tînăr în acel moment, nu am fost chiar direct vizat. Veteranii echipei erau cei luaţi în vizor. La Racing se întîmpla, o echipă cu o galerie mare. Racing e ca Rapidul aici. Dar în Giuleşti sînt 12.000, acolo de 6 ori mai mulţi. O echipă mare, care nu prea cîştigă nimic, dar are galeria cea mai frumoasă.

– Cum e derby-ul CFR – “U” prin comparaţie?
– A fost o atmosferă frumoasă, fără scandaluri, mi-a plăcut, păcat că n-a fost stadionul plin. La Racing-Independiente, de exemplu, lucrurile stau în felul următor. Cîştiga Racing, era foc la tribuna lui Independiente. Cîştiga Independiente, era foc la tribuna lui Racing.

– Sixto, te-am prins după mai bine de doi ani. Îmi permiţi o mică revanşă?
– Da, orice!

– Ce-ai simţit cînd v-am bătut în 94, în SUA?
– Ha,ha,ha,ha,ha… Ne-aţi bătut fiindcă n-a jucat Maradona. Un moment urît pentru noi. Credeam că vom fi campioni, sută la sută, în 1994. Aveam o echipă bună de tot. Ţin minte pe de rost acea echipă, cu Redondo, Simeone, Maradona, Balbo, Batistuta, Caniggia, un dream-team. L-au suspendat pe Maradona şi s-a accidentat Caniggia, de-asta am pierdut. De exemplu, în 1990 am avut o echipă mai slabă şi am ajuns în finală.

Fotbalul imposibil de la capătul pămîntului
Sixto s-a născut în Comodoro Rivadavia, unul dintre cele mai importante oraşe argentiniene din Patagonia. Patagonia este o regiune vastă de stepă din Argentina şi Chile, care include Munţii Anzi, Podişul Patagoniei şi Ţara de Foc, zona insulară din sudul regiunii, despărţită de continent prin strîmtoarea Magellan. “Părea imposibil să ajung fotbalist. Eram la 2.000 de kilometri de Buenos Aires, iar oraşul meu n-a avut niciodată echipă în Liga 1”, a povestit Peralta. Norocul său s-a numit Jose Pekerman, care l-a descoperit pe Sixto la o selecţie în Comodoro Rivadavia şi l-a chemat la 15 ani în reprezentativa Under 17. “Mumo” a ajuns la Buenos Aires şi a semnat ulterior cu Huracan. Peralta a debutat în prima ligă din Argentina la 17 ani. Pekerman a fost selecţionerul Argentinei în perioada 2004-2006.

Are o fermă de oi
După ce a semnat cu Inter, Sixto Peralta a cumpărat o fermă de oi (estancia) lîngă oraşul său. În Patagonia sînt cam doi locuitori pe kilometru pătrat. “E suficient pămînt”, glumeşte Sixto. Refuză alăturarea cu Gigi Becali. “În Argentina nu se pasc oile. Nici nu vă puteţi imagina dimensiunile unei ferme din Patagonia. Nu ştiu dacă o să mă pot desprinde total de fotbal, după ce îmi închei cariera, şi să mă ocup exclusiv de ferma mea”, a spus Sixto.

Cum şi-a modificat stilul de joc
Peralta a purtat numărul 9 la tineretul “pumelor”. A jucat al doilea vîrf, cu Aimar şi Riquelme în linia mediană, iar mai tîrziu a evoluat în spatele atacanţilor. Mutarea la CFR l-a obligat să-şi asume şi un rol mai defensiv. Peralta a fost folosit ca mijlocaş central la formaţia din Gruia. “Eu n-am jucat niciodată într-o poziţie atît de retrasă ca la CFR Cluj. Mi-am schimbat mult jocul pentru a mă adapta, mi-a fost greu la început. Cînd le povestesc acolo ce joc, rîde lumea, prietenii îmi spun că nu poate fi adevărat”, a mărturisit mijlocaşul de 32 de ani.

“Am doi copii. Felipe are patru ani şi jumătate, iar Lucia are doi ani şi jumătate şi e născută aici, în Cluj. Sigur am să mă întorc cu Lucia aici, peste 10-12 ani, să-i arăt unde s-a născut” (Sixto Peralta, mijlocaş CFR Cluj)

“Ema Culio, Pereira, Yssouf Kone au fost jucători foarte buni, a fost o plăcere să joc cu ei. Lacina Traore? Am ştiu de la început că va ajunge un fotbalist important” (Sixto Peralta, mijlocaş CFR Cluj)

“Joci pe San Siro cu stadionul plin şi apoi te trezeşti pe o arenă din România aproape pustie. Corect, pînă la urmă nu facem faţă pe două fronturi fiindcă n-avem valoare, dar şi atmosfera contează. Barcelona, de exemplu, joacă şi în campionat meciuri asemănătore cu cele din UCL” (Sixto Peralta, mijlocaş CFR Cluj)

Ce argentinieni au mai trecut pe la CFR
Nume: Post – Unde joacă acum
Cristian Fabbiani: atacant – Independiente Rivadavia
Sanchez Prette: mijlocaş central – Argentinos Juniors
Gustavo Oberman: mijlocaş de bandă – Argentinos Juniors
Emmanuel Culio: mijlocaş stînga – Orduspor
Sebastian Dubarbier: mijlocaş stînga – Lorient
Paolo Frangipane: mijlocaş ofensiv – CD Huachipato
Tomas Costa: mijlocaş defensiv – Colon Santa Fe
Diego Ruiz: atacant – FCM Tg. Mureş

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s