Campioana a devenit o echipă de pluton » Cauzele decăderii CFR-ului

CFR Cluj nu mai supără pe nimeni în Liga 1. Fără victorie în 2011, campioana entitre ocupă locul 8 în clasament la 16 puncte distanţă de liderul Oţelul. Cum s-a ajuns aici?

1. Campanie defectuoasă de transferuri
În iarnă, CFR a pierdut o serie de jucători importanţi. Nu mai puţin de 8 jucători au părăsit gruparea feroviară, printre care şi argentinianul Juan Culio, care a semnat cu Galatasaray, ivorianul Lacina Traore, ajuns la Kuban Krasnodar sau croatul Saşa Bjelanovici, care s-a întors în Italia, la Atalanta. În schimb, la Cluj au ajuns Maftei, Kapetanos sau Nicoară. Imediat după remiza cu Astra (1-1), antrenorul feroviarilor, Alin Minteuan, s-a plîns de campania de achiziţii din iarnă. “Jucătorii care au venit nu se ridică la nivelul celor care au plecat. Cu siguranţă că vor fi schimbări în vară”, a spus Minteuan.

2. Ineficacitatea atacanţilor
La CFR, compartimentul cel mai afectat de schimbările din iarnă este atacul. Plecările lui Traore, Bjelanovici, Yssouf Kone şi Sforzini au lăsat un mare gol în ofensiva feroviarilor. Clujenii l-au transferat în schimb pe grecul Pantelis Kapetanos, nerefăcut complet după accidentarea la genunchi din luna decembrie a anului trecut. “Nici Kapetanos şi nici Bud nu sunt în ritmul echipei. Nu avem un atacant care să dea gol”, se plîngea antrenorul Alin Minteuan după remiza de la Ploieşti. În cele 3 etape disputate în acest an, dintre atacanţi doar Batin şi-a trecut numele pe lista marcatorilor, în meciul cu Astra.

3. Lipsa de reacţie
În actuala ediţie de campionat, CFR Cluj nu a mai arătat forţa din sezoanele precedente. În cele 21 de etape disputate, feroviarii au revenit o singură dată pe tabelă cînd au fost conduşi, reuşind să se şi impună. Asta se întîmpla în etapa a 18-a, pe teren propriu cu Universitatea Craiova (2-1). Oltenii au condus în Gruia prin golul lui Dorel Stoica din minutul 67, dar clujenii au întors rezultatul în doar 3 minute prin reuşitele lui Traore şi Kivuvu. “Încerc să fac echipa să meargă, să obţinem prima victorie, dar facem greşeli ca în curtea şcolii. Cea mai mare problemă este că nu reuşim să rămînem concentraţi la joc de la început până la sfârşit”, a constatat Minteuan.

10 jucători au părăsit CFR-ul în iarnă, Traore, Culio, Bjelanovici, Sforzini, Tomas Costa, Y. Kone, Anselmo, Peskovici, Tony, Hugo Alcantara

6 transferuri au făcut clujenii în intersezon, Kapetanos, Maftei, Nicoară, B. Sare, Amadio şi Mincă

Paszkany anunţă remanierea
Nemulţumit de rezultatele din acest an şi de jocul echipei, patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, a lăsat să se înţeleagă că la vară mai mulţi jucători vor părăsi gruparea feroviară. “Sînt jucători pe care în următorul sezon nu o să-i mai vedeţi la CFR. teoretic, echipa este plină de nume mari, dar mai mult pe hîrtie”, a spus Paszkany. Bud, Piccolo, Veloso, E. Dică, E. Kone şi Rada sînt jucătorii vizaţi de revolta şefului din Gruia.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s