Clujenii caută descătuşarea în meciul cu Astra: “Vrem locul 3!”

Elevii lui Alin Minteuan s-au reorganizat după startul prost de sezon şi şi-au impus un nou obiectiv.

CFR Cluj va juca mîine, la Ploieşti, în compania Astrei, iar ardelenii se tem deja de starea terenului. Antrenorul vişiniilor vrea o victorie şi speră ca echipa să se descătuşeze: “Este un meci foarte important pentru că în primele două etape nu am reuşit să obţinem ceea ce ne-am propus. Sper să cîştigăm acum şi să ne descătuşăm după partida cu Astra. Nu ne avantajează deloc un teren prost şi
cred că echipa care se va adapta cel mai rapid la condiţiile de joc va avea cîştig de cauză la final”, a explicat Alin Minteuan, care a comentat şi situaţia dificilă pe care o traversează Cristi Bud: “El trece printr-un moment mai dificil, dar ştie că are tot sprijinul conducerii şi al staff-ului tehnic. Depinde foarte mult şi de el cum va depăşi acest moment”.
La partida cu Astra, Minteuan se va putea baza şi pe atacantul grec Pantelis Kapetanos, care s-a antrenat la capacitate maximă în ultimele zile.

“Vrem un loc pe podium”
Emil Dică crede că CFR-ul îşi poate reveni după două etape în care nu a cunoscut victoria: “Vrem să terminăm cît mai sus în clasament, dacă se poate chiar pe podium. Ar fi o mare dezamăgire dacă la final nu am obţine un loc de Europa League, dar avem un lot valoros şi eu sînt convins că în final ne vom clasa pe locul 3. Trebuie să obţinem maximum din partidele rămase din acest retur”, a concluzionat Dică.

Advertisements

One thought on “Clujenii caută descătuşarea în meciul cu Astra: “Vrem locul 3!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s