Tactica lui Minteuan pentru terenul de la Buzău: “Le punem jucătorilor aripi”

Antrenorul crede că un gazon acoperit cu zăpadă îi va avantaja pe cei de la Victoria Brăneşti la meciul de duminică.

Clujenii sînt îngrijoraţi de starea terenului de joc la ora disputării primului meci oficial din 2011, cu Victoria Brăneşti. Meciul va avea loc duminică, la Buzău, unde a nins abundent în ultimele zile. Paszkany a glumit amar. “Într-un fotbal ce se pretinde a fi demn de respect, 40 la sută din stadioane sînt, în februarie, veritabile cîmpuri de păscut gîşte”, a spus şeful clujenilor. Antrenorul Alin Minteuan a fost şi el ironic. “Dacă în urmă cu cîţiva ani foloseam jucători de 50 de kilograme pe asemenea terenuri, acum îi vom echipa cu aripi. Meciul va avea loc, cu siguranţă, şi trebuie să cîştigăm. Vorbind serios, nu putem să ne fabricăm o scuză legată de starea terenului. Nu ştiu dacă va intra Kapetanos în acest meci. Voi lua o decizie, după ce mă voi consulta cu medicul echipei”, a spus tehnicianul “vişiniilor”.
Căpitanul Cadu doreşte un start în forţă al echipei sale, în 2011. “Va fi şi mai greu pe o vreme ca asta. La astfel de meciuri de luptă, trebuie să-ţi depăşeşti adversarul la capitolul atitudine. E clar că trebuie să învingem la Buzău. Avem nevoie de un retur aproape fără greşeală. Sîntem motivaţi şi vrem să urcăm cît mai repede în clasament”, a declarat fundaşul portughez.
Minteuan nu-i va putea folosi la Buzău pe Cristi Bud şi Emil Dică, ambii suspendaţi, dar şi pe Felice Piccolo şi Leonardo Veloso, accidentaţi. Pantelis Kapetanos va fi lăsat pe banca de rezerve, iar CFR Cluj va folosi doi mijlocaşi ofensivi în atac, Roberto De Zerbi şi Rafael Bastos.

“Trebuie să legăm cît mai multe victorii. După un tur ratat, nu ne mai permitem prea mulţi paşi greşiţi. Sîntem pregătiţi pentru revanşă”
Cadu, căpitan CFR Cluj

30 de goluri a marcat CFR în tur, fiind pe locul doi în clasamentul echipelor cu cele mai bune ofensive, după Dinamo

5 goluri a înscris în 2010, actualul golgheter al vişiniilor, Roberto De Zerbi. Traore, autor a 7 goluri, a plecat între timp la Kuban Krasnodar

Au cîştigat doi titulari
Minteuan va titulariza împotriva Victoriei doi dintre jucătorii care au semnat în această iarnă cu CFR Cluj. Viorel Nicoară va juca pe postul de mijlocaş stînga, iar Vasile Maftei va acoperi flancul drept al apărării. Pantelis Kapetanos şi Mihai Mincă vor rămîne pe banca de rezerve. Celălalt portar adus în acest mercato, italianul Remo Amadio, nu va face parte din lot, la fel ca ultima achiziţie, mijlocaşul defensiv Bakary Sare.

Mandorlini: “Cînd nu sînt probleme la echipele din capitală, cei de-acolo şi le creează singuri”

Deşi a plecat din România, Mandorlini spune că urmăreşte în continuare Liga 1 şi că este la curent cu ce se întîmplă cu fosta sa echipă.

Italianul care a cîştigat titlul în sezonul trecut cu clujenii nu crede într-o revenire a lui CFR Cluj în campionat: “M-am uitat la ceea ce face CFR şi ştiu că Oţelul este pe primul loc. Nu cred că vor fi iarăşi campioni. Deşi le doresc suporterilor să beneficieze din nou de o astfel de bucurie”, a declarat Mandorlini.
Tehnicianul ajuns acum în liga a treia italiană, la Hellas Verona, e de părere că Paszkany a făcut multe greşeli : “Ce s-a întâmplat? Au vrut să revoluţioneze şi au făcut schimbări multe. Paszkany a făcut multe greşeli. Dar nici formaţiile din Bucureşti nu s-au întărit suficient.
În provincie se munceşte bine, echipele nu resimt niciun fel de presiune. La formaţiile din Bucureşti, cînd nu sunt probleme, cei de-acolo şi le creează singuri”.
Mandorlini vorbeşte şi despre patronul Stelei despre care declară că nu are un corespondent în Italia: “Poate Zamparini, de la Palermo. Dar nu există termen de comparaţie între ei. Gigi Becali este mai nebun decât el. Becali e unic în lume”.

1 sezon a stat Andrea Mandorlini la Cluj.

Advertisements

One thought on “Tactica lui Minteuan pentru terenul de la Buzău: “Le punem jucătorilor aripi”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s