Paszkany e convins că are cel mai bun lot din Liga 1

Şeful clujenilor aşteaptă un final de an în forţă şi anunţă că nu va aduce mai mult de doi jucători în inter-sezon.
Arpad Paszkany vrea o victorie la Galaţi. Ar fi prima obţinută în acest sezon de CFR, într-un meci disputat în deplasare. “Nu putem face prea multe strategii, legate de puncte. Avem un handicap prea mare faţă de echipele din frunte, aşa că nu putem gîndi un meci ca şi cum ne-ar mulţumi o remiză. În acest moment, un egal înseamnă că am pierdut două puncte, iar o înfrîngere faptul că am pierdut trei, la care se adaugă şi ruşinea eşecului.Nu mai e nici o diferenţă între o remiză şi o înfrîngere. Oricum am gîndi, trebuie să obţinem maximum din ce a mai rămas de jucat din prima parte a campionatului. Ori la bal, ori la spital, cum se spune. Aş prefera la bal”, a spus Paszkany.
Omul de afaceri clujean a adăugat că va încerca să aducă jucători şi la iarnă. “Nu vor fi mulţi, maximum 2-3. La jumătatea campionatului nu poţi face mari mişcări pe piaţa transferurilor. Voi rămîne fidel acestei politici şi voi aduce mereu jucători noi. La începutul sezonului toţi jucătorii sînt egali pentru mine, toţi au caractere de campioni, iar ulterior apar dezamăgirile. Sînt nevoit să aduc alţii, fiincă după ce ai cîştigat de două ori eventul, locul doi sau trei nu mai există, nu pot fi decît clasări decepţionante”, a mai spus Paszkany, convins că echipa sa nu-şi va compromite încă din tur şansele de a cîştiga campionatul. “Paradoxal, acest lot e cel mai bun din istoria CFR-ului, mai bun decît cel din sezonul trecut şi incomparabil mai competitiv decît cel din urmă cu doi sau trei ani. Cu toate acestea avem cele mai slabe rezultate din ultimii 7 ani. Sper ca, începînd cu partida de la Galaţi, să-mi demonstreze că putem spera şi în această stagiune la titlu”, a încheiat boss-ul “vişiniilor”.
13 puncte separă Galaţiul de CFR în clasamentul Ligii 1, după 12 etape

“I-am întrebat pe toţi. Care vă simţiţi blazaţi, fără motivaţie, ridicaţi mîna şi ne despărţim. Niciunul nu a reacţionat într-un fel sau altul. Aşa că nu mă pot gîndi că nu mai au chef să joace pentru CFR”

“Sper să se sfîrşească sîmbătă acest coşmar al meciurilor din deplasare. Avem un palmares net favorabil în meciurile cu Oţelul. Cred că numai în sezonul trecut am pierdut pe terenul lor. În rest, victorii pe linie”

Arpad Paszkany
Complimente pentru Oţelul
Paszkany crede că Oţelul îşi merită locul din clasament. “Au trecut foarte multe etape. Clasamentul dă răspunsul legat de locul Galaţiului. Oţelul e pe locul 1, în concluzie merită să fie acolo. S-au instalat confortabil pe prima poziţie, au cele mai multe victorii în Liga 1, deci au valoare de locul 1. Dorinel e un antrenor care a reprezentat un moment important din istoria CFR-ului. Cu el am ieşit prima oară în Europa, cu o comportare bună în Intertoto”, a spus Paszkany.

Programul CFR-ului în Liga 1
Oţelul deplasare
Dinamo acasă
Bistriţa deplasare
Gaz Metan acasă
Steaua deplasare

– Hora, Sforzini, Batin, Kivuvu şi Ema Kone nu vor face deplasarea la Galaţi. Cei cinci nu au fost incluşi în lot de antrenorul Sorin Cîrţu.
– Sorin Cîrţu pregăteşte în cele mai mici detalii partida cu liderul Oţelul Galaţi. “Ei joacă cu un 4-2-3-1, cu un atacant împins. Aş vrea să jucaţi în funcţie de acest lucru”, a explicat acesta la antrenamentul de ieri.
– O echipă de jurnalişti germani, de la televiziunea lui Bayern Munchen, a realizat un amplu reportaj, la şedinţa de pregătire a “vişiniilor”. Materialul va fi difuzat, cel mai probabil, în preajma returului cu Bayern din UCL

 INBOX

Iuliu Mureşan: “O victorie ne relansează în lupta pentru titlu”

Preşedintele Iuliu Mureşan a vorbit despre derby-ul de mîine, cu liderul din Galaţi.
“Din păcate n-am mai cîştigat demult în deplasare. Se vede şi în clasament acest lucru. E cazul să ne întoarcem mîine cu 3 puncte şi sper să reuşim o victorie în faţa liderului. Ne aşteaptă un meci greu, Oţelul este o echipă foarte bună, dar sper să fim noi aceia care să le producem prima înfrîngere acasă şi să reducem distanţa mare de puncte dintre noi şi locul întîi”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s