Peralta titular

Sixto Peralta va fi titular şi cu Braşovul, după ce a impresionat în derby-ul cu “U”.

Sorin Cîrţu a pariat pe jucătorii marginalizaţi de Mandorlini. Emil Dică şi Ionuţ Rada sînt indispensabili pentru antrenorul român. Tehnicianul l-a descoperit şi pe Sixto Peralta, despre care spune că nu înţelege de ce nu a fost inclus pe lista cu fotbaliştii care au drept de joc în Champions League. “E pur şi simplu cea mai mare nedumerire a mea. Cum se poate ca un jucător ca Peralta să nu fie trecut pe lista UEFA? Eu îl văd ca un jucător important, care poate să-şi pună amprenta asupra jocului”, a spus Sorinaccio.
Mijlocaşul argentinian va fi titular în faţa Braşovului, aşa cum s-a întîmplat şi în ultima partidă de campionat, derby-ul cu “U” Cluj. În faţa “şepcilor roşii”, Peralta a fost cel mai bun mijlocaş al lui Cîrţu, avînd cele mai bune cifre la capitolul pase reuşite şi pase primite. “S-a văzut în partida cu U Cluj de ce avem nevoie de Sixto. E un jucător experimentat, care ne poate ajuta foarte mult”, a spus Juan Culio despre coechipierul său.

“Cu Rada nu am riscat nici 2 la sută, la fel şi cu Emil Dică. Ştiam ce pot cei doi jucători. Şi Peralta poate fi un pariu cîştigat, fiindcă nici el nu juca atunci cînd am venit”
Sorin Cîrţu, antrenor CFR Cluj

CIFRELE LUI PERALTA CU “U”
Pase reuşite 43
Acţiuni utile 21
Recuperări efective 7/9
Intercepţii 6
Mingi pierdute 10
Schimbări de ritm 5
Dribilinguri utile 2/3
Pase filtrante utile    2/3

“Victoria e obligatorie”
Sorin Cîrţu a evaluat importanţa meciului cu FC Braşov. Antrenorul aşteaptă prima victorie în campionat. “Vin să-şi apere şansa, joacă împotriva campioanei şi a unei echipe care evoluează în Champions League. Vom întîlni o echipă arţăgoasă. Pentru noi victoria e necesară, obligativitatea noastră este să luăm cele trei puncte. Nu se acceptă nici un fel de scuză”, a spus Cîrţu.

Îl apără pe Traore
Sorin Cîrţu consideră că egoismul atacantului Lacina Traore nu trebuie amendat, deşi ivorianul şi-a privat echipa de un gol ca şi făcut, pe Olimpico. “I-am explicat că în fotbal nu există ceva mai bun decît superioritatea 2 la 1 . E un băiat tînăr, care a avut şi presiune mare pe el, însă are mari posibilităţi de-a creşte în joc. Dacă lovea mingea cu ambele picioare sau ar avea viziune şi alte calităţi, atunci ar fi jucat deja la Inter sau Arsenal”, a apreciat Cîrţu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s