Clujenii au accelerat tratativele pentru mijlocaşul lui Napoli » De Zerbi, numărul 10!

Roberto va fi noul decar al formaţiei lui Mandorlini. Vişiniii insistă să-l transfere azi, pentru a-l putea include în lotul de Champions League.
CFR va face al zecelea transfer al stagiunii. E vorba de mijlocaşul Roberto De Zerbi, privit de Mandorlini ca un element esenţial pentru jocul ofensiv al echipei sale. Clujenii s-au lansat într-o cursă contracronometru pentru a obţine transferul mijlocaşului lui Napoli. Sînt şanse foarte mari ca jucătorul să semneze astăzi, pentru a putea fi inclus pe lista cu lotul pentru Champions League. Aceasta trebuie trimisă la UEFA pînă pe 31 august.

De Zerbi îşi va rezilia contractul cu Napoli şi va primi aproximativ 300.000 de euro ca despăgubire. “Il Fantasista” va semna apoi cu CFR Cluj un contract bienal şi va avea un salariu de 300.000 de euro pe sezon. Mandorlini i-a păstrat lui De Zerbi tricoul cu numărul 10, liber după plecarea lui Ciprian Deac la Schalke 04. “Probabil că îl luăm pe De Zerbi şi vom fi mai puternici”, a spus preşedintele Iuliu Mureşan după victoria la limită împotriva celor de la Pandurii.

“De Zerbi îşi va încheia conturile cu Napoli. Mîine sau poimîine va fi la Cluj ca să negociem cu el. Încercăm să-l transferăm cît mai repede”
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

9 transferuri a făcut CFR pînă acum: Piccolo, Rada, Nuno Diogo, Hora, Bastos, Kivuvu, Bjelanovici, Sforzini, Anselmo

800.000 de euro cîştigă De Zerbi pe an la Napoli

Nu vine dacă nu joacă în CL
Agentul lui De Zerbi, Giorgio Samuner, a dat un ultimatum CFR-ului. “Ori se rezolvă mîine (n.r. – azi), ori De Zerbi nu va mai ajunge niciodată la Cluj”, a spus Samuner. Italianul a explicat. “Una e să joci în Champions League şi alta e să poţi evolua numai în campionat. CFR trebuie să trimită lista la UEFA pînă miercuri. Dacă De Zerbi nu va fi pe listă, nu cred că se va mai putea vorbi de venirea lui la Cluj”, a spus Samuner.

– Mijlocaşul Dani (28 de ani) a fost ofertat de Iraklis, echipa la care evoluează Bogdan Mara şi Victoraş Iacob. Portughezul care mai are un an de contract cu CFR Cluj a discutat cu staff-ul din Gruia şi a decis că e mai bine să dea curs ofertei din Grecia.
– Robben ar putea rata confruntările cu CFR Cluj din Liga Campionilor. Olandezul a suferit o accidentare la coapsă şi ar putea rata tot turul.
– Juan Culio crede că CFR poate cîştiga în Giuleşti: “Sper că am ieşit din tunel. Aveam nevoie de acest declic, o victorie cu Pandurii. Acum ne gîndim numai la Rapid. Roma? Vorbim după Rapid, e un meci foarte important în Giuleşti”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s