CFR debutează în Ligă acasă, cu Basel! Vezi programul clujenilor


După trei tururi preliminare şi un play-off plin de emoţii, adevărata competiţie stă să înceapă. Trei săptămîni mai sînt pînă la debutul Ligii Campionilor, iar la start se află şi campioana României, CFR Cluj.

Aflată pentru a doua oară în grupele celei mai puternice competiţii intercluburi din lume, CFR Cluj speră să repete parcursul bun din 2007/2008, cînd au obţinut 4 puncte (3 pe Olimpico cu AS Roma şi 1 în “Gruia” cu Chelsea).

Din cele 32 de echipe care au participat în această fază în sezonul trecut, numai 12 au reuşit să se califice din nou. Manchester United deţine recordul de calificări în grupe, 16 ediţii din 19 prosibile. Din Liga I, Steaua a bifat şase prezenţe, CFR Cluj două, iar Unirea una.

PATRU STRANIERI
Numărul stranierilor a scăzut pentru sezonul 2010/2011 la patru. Cristi Chivu, fundaşul deţinătoarei trofeului, Inter Milano, Bogdan Lobonţ, portarul lui AS Roma, Răzvan Raţ, fundaşul stînga al lui Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk şi Giani Kiriţă, fundaşul surprizei Bursaspor, participă şi ei în grupele Ligii.

S-a stabilit deja ţintarul pentru grupele Ligii. CFR Cluj, singura reprezentantă a României în Liga Campionilor, este în grupa E, cu Bayern Munchen, FC Basel şi mai vechea sa cunoştinţă, AS Roma. Iată cînd se vor juca meciurile!

15 septembrie
Bayern-AS Roma
CFR Cluj-Basel

——————————————————————————–

28 septembrie
Basel-Bayern
AS Roma-CFR Cluj

——————————————————————————–

19 octombrie
AS Roma-Basel
Bayern-CFR Cluj

——————————————————————————–

3 noiembrie
CFR Cluj-Bayern

Basel-AS Roma

——————————————————————————–

23 noiembrie
AS Roma-Bayern
Basel-CFR Cluj

——————————————————————————–

8 decembrie
CFR Cluj-AS Roma

Bayern-Basel

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s