“Nu ne puteţi distruge”

Portughezul anunţă revirimentul “vişiniilor” în Liga 1. Fundaşul e sigur că echipa sa nu poate rata victoria în Regie.
– Ricardo, CFR a adunat cinci puncte în patru etape. E puţin?
– Foarte puţin, sîntem cu toţii conştienţi de asta. Dar, dacă remiza de la Craiova a fost normală, după aspectul jocului, la fel ca înfrîngerea de la Timişoara, cu Astra chiar meritam toate cele trei puncte. Aşa, am pierdut două puncte şi din cauza unor greşeli de arbitraj şi e greu de acceptat.
– Cît au contat greşelile lui Crăciunescu jr.?
– Destul de mult. Trebuie să ni se acorde un penalty, plus că înainte un fundaş de al Astrei merita cartonaşul roşu. Dar n-are rost să mai comentăm, fiindcă rezultatul partidei rămîne oricum acelaşi. Un singur lucru vrea să spun.

– Care?
– Sîntem în continuare cei mai buni. Şi, vom fi cei mai buni, chiar dacă, pentru asta, va trebui să jucăm în fiecare meci 11 contra 14. Şi va trebui să învingem chiar şi jucînd 11 contra 14. Toată lumea vrea să ne dărîme, însă va fi foarte greu pentru oricine să distrugă ce s-a construit la acest club în 10 ani. Munca noastră n-a fost niciodată respectată. Noi am cîştigat tot ce se putea cîştiga pe munca noastră, nu cu ajutorul arbitrilor.

“Campionatul e la început”
– S-a comentat faptul că prestaţia defensivei nu mai e la nivelul din sezonul trecut.
– E corect. CFR a avut în ultimele sezoane cea mai bună apărare din Liga 1. Am stat foarte bine la acest capitol. E îngrijorător faptul că am luat foarte multe goluri în ultimele două partide.

– Acest lucru are legătură şi cu randamentul tău mai slab?
– Normal. Credeţi că pe mine nu mă doare faptul că am luat 5 goluri în două meciuri în care am fost integralist? Le promit însă fanilor că vom îndrepta cît mai repede această situaţie. Campionatul e la început. Se mai întîmplă la fotbal să pierzi. Cred că sîntem pe drumul cel bun şi că vom creşte semnificativ ca nivel de joc, la următoarele partide.

– Totuşi, peste o lună veţi juca în Champions League, programul va fi şi mai încărcat, iar la CFR se vorbeşte deja de lipsă de prospeţime…
– Avem un lot de 26 de jucători. Oricine poate juca, fără probleme. Sînt încrezător că vom face faţă şi în Champions League. Deocamdată trebuie să începem să adunăm puncte în Liga 1.

“Avem nevoie de o victorie în faţa Sportului. Probabil va fi foarte cald la ora partidei, dar nu mai trebuie să căutăm scuze. Ambele echipe vor juca în aceleaşi condiţii”

“Deşi n-am învins Astra, sîntem mai optimişti. Am avut foarte multe ocazii, ceea ce înseamnă că echipa a jucat fotbal”
Cadu, căpitan CFR Cluj

Balde la Atletico Madrid B
Senegalezul Ibrahima Balde a fost trimis la echipa a doua după ce a refuzat transferul sub formă de împrumut la Recreativo Huelva. În presa spaniolă s-a scris că atacantul are oferte din România, de la CFR, Vaslui şi Rapid şi că a cerut un răgaz pentru a analiza toate variantele. Brazilianul Carlao, un alt vîrf aflat pe lista CFR-ului, a fost titular în prima etapă din campionatul Portugaliei. Echipa sa, Uniao Leiria, a remizat 0-0 cu Beira Mar.

Avertisment pentru Mureşan
Ion Crăciunescu a recunoscut că fiul său, Teo Crăciunescu, a greşit prin nesancţionarea faulturilor la Bjelanovici şi Bud, din meciul cu Astra, dar l-a avertizat pe oficialul clujean. “Domnul Mureşan s-a deconspirat singur ca făcînd parte din sistem. Îl avertizez că, dacă va continua cu acest stil mafiot, prin care îl ameninţă pe Teo Crăciunescu că-l scoate din arbitraj, voi veni cu argumente solide care vor dovedi multe lucruri”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s