“Obişnuiţi cu finalele”

Căpitanul Cadu crede că feroviarii nu pot rata Supercupa cu Unirea Urziceni, după ce nu au pierdut nici o finală jucată

– Ricardo, CFR a fost peste Unirea Urziceni sezonul trecut, se va păstra statistica favorabilă şi după supercupă?
– Da, asta cred. Vom fi peste Urziceni la meciul de supercupă. Sîntem cei mai buni din România şi trebuie să cîştigăm să ne confirmăm statutul. Am văzut că cei de la Unirea ne-au spionat, înseamnă că se tem de noi. M-am întîlnit cu Semedo, am povestit, în afara terenului sîntem prieteni, dar în timpul jocului fiecare dă totul pentru echipa lui.

– Contracandidatele la titlu au avut victorii pe linie în amicale, voi aţi pierdut cu Slavia Praga (2-4).
– Nu contează rezultatele din amicale, ci jocul. Chiar dacă am pierdut au fost şi lucruri pozitive în jocul nostru. De exemplu şi anul trecut am pierdut în amicale şi apoi am cîştigat campionatul.

– Dar care crezi că este atu-ul vostru în faţa rivalelor?
– Am rămas aceeaşi echipă, a plecat unul-doi jucători şi avem acea mentalitate de campioni. Sîntem obişnuiţi deja să cîştigăm trofee, cu cele 6 cucerite în ultimii 3 ani. Noi sîntem principalul nostru adversar în campionat. Dacă vom juca ceea ce trebuie să jucăm, tot noi vom lua campionatul.

– Treceţi de grupele Ligii Campionilor?
– Dacă vom pica într-o grupă uşoară cum a fost Urziceniului de anul trecut avem toate şansele. Dacă vom avea parte de o grupă grea, va fi foarte greu să ne calificăm. Aş vrea totuşi să jucăm cu Real, împotriva lui Mourinho şi Cristiano Ronaldo.

INBOX
– Preşedintele Iuliu Mureşan a părăsit ieri cantonamentul feroviarilor din Austria şi a revenit în ţară pentru a pregăti meciul de duminică.
– Clujenii joacă astăzi, de la ora 19:00, ultimul amical din stagiul de pregătire cu Austria Salzburg.
– Tehnicianul Andrea Mandorlini e mulţumit de stadiul de pregătire al elevilor săi. “Sîntem în creştere, am acumulat foarte mult în această perioadă. Sper să fim pregătiţi şi odihniţi pentru supercupă”, a spus italianul.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s