Bjelanovici vorbeşte în Austria despre integrarea sa în lotul lui Mandorlini » “Joc pentru echipă”


Atacantul croat de 31 de ani anunţă că CFR va avea numai de cîştigat din competiţia sa cu Traore, Bud sau Yssouf Kone.
– Saşa, ce te-a determinat să schimbi aerul după 8 ani petrecuţi în Italia?
– Faptul că CFR se pregăteşte în Austria. E munte, aer curat. Glumesc. M-am gîndit de mai multe ori să plec din Italia. A venit oferta, au mai fost şi alte posibilităţi. Faptul că mi s-a oferit privilegiul de a juca în Champions League a contat destul de mult în alegerea mea. Sînt fericit că am ajuns aici.

– Ai ales Clujul doar pentru faptul că echipa e calificată în Champions League?
– Nu, a cîntărit decisiv faptul că, în sfîrşit, ajungeam la o echipă cu obiective importante, cu alte provocări faţă de cluburile la care am jucat în Italia. CFR e campioana, una dintre cele mai puternice formaţii din România. E stimulativ să joci la un club care-şi propune să cîştige mereu.

– Clujul va juca cu două sisteme de joc: 4-3-3 şi 3-4-3. Te avantajează aceste aşezări tactice?
– Caracteristicile mele mă ajută să mă adaptez la orice mod de a juca. Nu sînt un jucător individualist, joc pentru echipă. Pentru mine nu e nici problemă. Desigur am nevoie de ceva timp să asimilez ceea ce vrea Mister de la mine. După, nu va mai conta dacă jucăm cu trei atacanţi sau cu doi.

– Cît de greu ţi se pare cantonamentul de la Abtenau?
– E un stagiu de pregătire lung. Va deveni greu după 10-12 zile. E însă important să nu existe accidentări. Ne aşteaptă un sezon dificil. Trebuie să fim pregătiţi. Va fi nevoie de noi toţi, nu doar de 11 jucători.

“Voi vorbi pe teren”
– Sînt 5 atacanţi în lot. Nu e cam aglomerat acest compartiment?
– O echipă care merge în Champions League trebuie să aibă o concurenţă serioasă pe toate posturile. Asta scoate tot ceea ce ai mai bun din tine. Toţi trebuie să ne punem la dispoziţia echipei. Sînt mai importante rezultatele echipei, înaintea realizărilor personale. Aşa trebuie să gîndească fiecare dintre noi. Echipa e pe primul loc, nu Bjelanovici, Traore sau Kone.

– Cîte goluri îţi propui să marchezi în sezonul viitor?
– Am venit aici să dau goluri. Vreau să marchez cît mai mult. N-am mai jucat în România şi nu ştiu ce apărări, ce fundaşi voi găsi în faţa mea. Nu-mi place să fac declaraţii bombastice. Vreau să vorbesc mai mult pe teren.

“Voi învăţa româna”
– Golgeterul campionatului trecut, Andrei Cristea, a marcat 16 goluri. E mult, e puţin?
– Repet, nu ştiu echipele, jucătorii din România. Pot spune că vreau să dau 20 sau 25 goluri, dar nu cred că ar avea relevanţă. Mai important e ca golurile să aducă puncte. Fiecare atacant trăieşte pentru gol. Normal, vreau să marchez în fiecare joc, dar echipa e mai importantă.

– Ştiai ceva despre România înainte să ajungi la Cluj?
– N-am fost niciodată în România, dar fotbalul de aici mi-e familiar. Ştiu că echipele de club au avut rezultate importante în Europa, în ultimul timp. Nu e puţin lucru ca echipa care cîştigă campionatul să meargă direct în grupele Champions League. În alte ţări trebuie să joci cîteva tururi preliminare. Asta vorbeşte de la sine despre calitatea şi nivelul fotbalului din Liga 1.

– Ce impresie ţi-a lăsat Clujul?
– Prima impresie e pozitivă. Am stat în Cluj o singură zi, e un oraş în care e plăcut să trăieşti, cu clădiri frumoase. Sigur, discrepanţa dintre cei bogaţi şi cei săraci e mai pregnantă în ţările din Europa de Est, dar această prăpastie există peste tot în lume. Mi-a plăcut ceea ce am văzut în Cluj. Vreau să învăţ limba cît mai repede, e important să mă acomodez rapid.
103 goluri a marcat Bjelanovici în întreaga sa carieră

“CFR e campioana României. Trebuie să-şi apere titlul, apoi Cupa României. E şi Liga Campionilor, unde vrem să facem o figură frumoasă. Ne vom juca şansa şi vom încerca să facem lucruri frumoase”

“În Italia, pe preşedinţii de club nu îi vezi atît de des la faţă. La Cluj, preşedintele e cu noi în cantonament. Nu-mi displace asta. Faptul că domnul Mureşan este tot timpul lîngă echipă e încă o dovadă că se vrea performanţă la CFR”
Saşa Bjelanovici, atacant CFR Cluj

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s