Bjelanovic: “CFR sună tentant”

Saşa Bjelanovic îl consideră pe Andrea Mandorlini drept unul dintre cei mai buni antrenori din Italia . Atacantul Vicenzei a confirmat ieri negocierile cu CFR Cluj.
Acuzat de ineficienţa jocului din faza de finalizare, Mandorlini vrea să aducă în Gruia un “bomber” din Italia cu pedigree de Serie A, puternic şi cu simţul porţii. Croatul Saşa Bjelanovici, actualmente la Vicenza, este pariul tehnicianului pentru Liga Campionilor.

Girat de Mandorlini
Bjelanovic (31 e ani), care a fost dorit şi în iarnă la CFR, a confirmat ieri că este tentat de o aventură în Europa. “Am vorbit cu agentul meu despre posibilitatea de a juca la Cluj. Am aflat lucruri interesante despre CFR, o formaţie care a dominat fotbalul românesc în ultimii ani. Îl cunosc şi pe Andrea Mandorlini, ne-am confruntat în multe rînduri în Italia , este un meseriaş desăvîrşit. Sînt interesat de această oportunitate”, a declarat Bjelanovic.

“Liga 1 are un nivel bun”
Croatul a admis faptul că şansa de a juca în Liga Campionilor n-ar trebui refuzată de nici un jucător. “Faptul că CFR s-a calificat direct în grupe spune multe, este o şansă cu care nu te întîlneşti în fiecare zi. Sper ca această echipă să facă o figură frumoasă şi în acest an. Din cîte ştiu, fotbalul din România a fost reprezentat onorabil la nivel de cluburi în Europa, deci cred că Liga 1 are un bun nivel. E adevărat, acum naţionala voastră suferă, însă românii sînt fotbalişti cu real talent”, a apreciat croatul Bjelanovic. Atacantul mai are încă doi ani de contract cu gruparea din Serie B, iar transferul acestuia la Cluj s-ar putea amîna pînă la startul perioadei de mercato din Italia , care debutează pe 1 iulie.

“Sînt interesat de oferta Clujului. Urmează să discutăm mai multe în perioada următoare”

“Am jucat împotriva echipelor lui Mandorlini în Italia de mai multe ori. E un tehnician care a reuşit cu mai multe formaţii”
Saşa Bjelanovic, atacant Vicenza

“Bjelanovici e un jucător aflat pe lista noastră. Să vedem, e foarte greu de adus jucători din Italia”
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

8 goluri a marcat Bjelanovic pentru Vicenza în Serie B, în 35 de partide, în ultimul sezon

Tiribocchi intangibil
Mandorlini l-a vrut şi pe golgheterul Atalantei, Simone Tiribocchi (31 de ani). Deşi echipa sa a retrogradat la finalul sezonului recent încheiat, cota lui “Il Tir” e una mare. Vîrful are cîteva oferte din Serie A şi cere un salariu de 700.000 de euro pe an. Dublu faţă de cîştigul stagional al celui mai bine plătit jucător din lotul clujenilor, Yssouf Kone.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s